Descriere

„Andrei Novac scrie o poezie care nu este, de fapt, o mască a timidită‏ţii, aşa cum sugerează titlul, ci un vehicul al meditaţiei şi al căutării unor înţelesuri ascunse. Nu e poezia unei mari explozii afective, ci, mai degrabă, a unei permanente sublimări a tensiunii existen‏ţiale, a exasperării mocnite, în nenumărate – dar nu repetate – sugestii ale absen‏ţei. Un agreabil ceremonial fără artificii al micilor tablouri personale, al momentelor evanescente, alcătuieşte nada cu care Andrei Novac îşi îmbie cititorul în poem.”

Răzvan Voncu