Descriere

Adrien Goetz (n. 1966), istoric de artă şi romancier francez, este profesor la Universitatea Paris 4-Sorbona şi membru al Academiei de arte frumoase. Adrien Goetz este Cavaler al Legiunii de Onoare, Comandor al Ordinului Artelor şi Literelor şi laureat al premiului François-Victor-Noury al Academiei franceze pentru ansamblul operei sale. Dintre numeroasele sale publicaţii, amintim: La dormeuse de Naples, 2004 (Premiul Les Deux-Magots, Premiul Roger-Nimier); Une petite légende dorée, 2005; Le coiffeur de Chateaubriand, 2010 (Marele premiu Palatine pentru roman istoric); Les oiseaux de Christophe Colomb, 2016. De asemenea, este autorul lucrărilor de istoria artei: La grande galerie des peintures, 2003; Au Louvre, les arts face à face, 2003; Ingres. Collages, 2005; L’Atelier de Cézanne, 2006; Comment regarder Renoir, 2009; Cent monuments, cent écrivains. Histoires de France (dir.), 2009, Versailles, le château-livre (antol.), 2011, Cent chefs-d’œuvre du Louvre racontent une histoire du monde, 2015; Le trésor de la cathédrale d’Angoulême: Jean-Michel Othoniel, 2017; Un jour avec Claude Monet à Giverny, 2017.

Pe 15 aprilie 2019, sub ochii întregii planete, catedrala Notre-Dame ardea. Şi atunci, în acele momente dramatice, aşa cum o spune Adrien Goetz în acest text erudit, pasionat şi alert, ne-am dat seama că Notre-Dame din Paris este într-adevăr catedrala noastră, a tuturor. Dincolo de identităţi naţionale, dincolo de religii chiar, arta e capabilă să unească spiritele. Cu condiţia să-i înţelegem resorturile, duhul care l-a inspirat şi pe autorul anonim al marii rozete în secolul al XII-lea, şi pe Viollet-le-Duc în secolul al XIX-lea, creatorul fleşei care s-a prăbuşit sub ochii noştri. Operele de artă reprezintă patrimoniul comun al omenirii, dar prea adesea neglijăm forţa ambivalentă a imaginii: imortalizarea viziunii ne face să uităm fragilitatea operei întrupate din spatele ei…

Relatarea sensibilă a istoricului de artă nu pune doar în cuvinte ceea ce am trăit cu toţii, ci oferă şi perspective asupra tragediei.

Jérôme Garcin, Le Nouvel Observateur