Reducere!

George Vulturescu – “Lucian Blaga – Ipostazele harfei de-ntuneric”

25,00 lei 17,50 lei

An apariție

Colecție

Format

Nr. pagini

Cod ISBN

978-606-057-020-2

în stoc

Descriere

Lucian Blaga este autorul unui vers unic în literatură – el cântă pe o „harfă de-ntuneric” (Liniște), care contrastează cu percepția noastră încetățenită despre Poemele luminii. De la „harfa sfărâmată”  („…Un cântec fără arpă, o rază fără soare…”/ Povestea magului…) a lui Eminescu, prin acest vers de un mister nedeslușit, ajungem în vecinătatea lui Brâncuși, cel care a „eliberat sculptura de tot ce era de prisos și ne-a dat conștiința formei” (Henry Moore). Putem extrapola: L. Blaga renunță la efigia clasică a harfei printr-un „alt Orfeu” (Norul), fără „corzi de aramă” și „de fier”, care cântă „pe corzi de linște”, precum un călugăr simțind în rugăciune că „inima cântă singură” (Cristian Bădiliță). Sensul e spre lăuntric, spre „prundul tainelor din mine” (La cinzeci de ani), spre „minunile întunericului” (Mi-aștept amurgul), apropiat de luminile divine, de „deasupra întâileor ape”, de „lumina fără umbră” – „matricea din care se nasc substanțele”. Putem așeza această harfă, care și-a eliminat formele, alături de sculptura lui Brâncuși – „dăinuind în tenebre ca în povești/cu fluier părelnic de vânt/cânți celor ce somnul și-l beau/din macii negri de subt pământ”…(Pasărea sfântă). George VULTURESCU.

 

George Vulturescu s-a născut la 1 martie 1951 (numele la naștere: Pop Silaghi Gheorghe) în cătunul Tireac, sat Tătărești, jud. Satu Mare. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Cluj-Napoca și al PEN-Clubului Român. Fondator și redactor-șef al revistei Poesis din Satu Mare (din 1990 și până în prezent), inițiator al Festivalului „Zilele culturale – Frontiera Poesis”, Satu Mare (XXVIII de ediții). Doctorat în literatură contemporană (2010). A lucrat la instituții de cultură din Satu Mare. Ordinul Meritul Cultural, categoria A, literatură, în grad de Ofițer. Volume publicate: Poezie: Frontiera dintre cuvinte (1988); Poeme din Ev-Mediul odăii (1991); Orașul de sub varul pereților (1994); Tratat despre Ochiul Orb (1996); Gheara literei (1998); Scrisul agonic – antologie (1999); Nord și dincolo de Nord (2001); Stânci nupțiale (2003); Monograme pe Pietrele Nordului (2005); Alte poeme din Nord (2007); Orb, prin Nord – antologie (2009); Aur și iederă (2011); Nordul. O gnoză a pietrei – antologie (2011); Grota și literele (2013); Negură și caligrafie (2014); Cartea de la Satu Mare – antologie (2016); Sigiliul Nordului (2016); Maladiile lămpilor (2019).  Critică literară: Saeculum. Metafizică și polemică – eseu (1995); Cultură și literatură în ținuturile Sătmarului. Dicționar: 1700-2000 (2000); Cronicar pe Frontiera Poesis (2007); Cronicar pe Frontiera Poesis, II (2012); Mihai Eminescu și scriitorii sătmăreni (Documente de istorie literară, studii critice); coord. ediție, 2014; „Complexul Ghilgameș” – Eseu despre motivul prafului în opera lui          M. Eminescu (2015); Orbul din Poemele luminii, Școala Ardeleană, 2017. Interviuri: Poesis. Conturul secret al literei (2009). Ediții bilingve: Augenlieder, gedichte (trad. de Christian W. Schenk și Simoné Reicherts-Schenk), Dionisos, Kastellaun, Germania (1996); Traité sur l′Œil Aveugle (trad. de Sabrina Russo), Libra/Humanitás, Montreal (2004); The North and beyond the North (trad. de Olimpia Iacob), Libra (2006); Do severe I dalșe od severa (trad. de Adam Puslojić), Belgrad (2007); Versek (trad. de Balázs Boróka), AB-ART/Dellart, Bratislava – Limes (2010); Other Poems from the North (trad. de Adam J. Sorkin și Olimpia Iacob), Fundația Culturală Poezia, Iași (2011); Gold and Ivy (trad. de Adam L. Sorkin și Olimpia Iacob), Eikon (2014); Ziemelu Aklais (trad. în lb. letonă de Leons Briedis), Omnia Mea, Riga, Letonia, 2014; Les pierres du Nord/Pietrele Nordului (trad. de Jean Poncet), Jacques André Editeur, Lyon, 2018.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „George Vulturescu – “Lucian Blaga – Ipostazele harfei de-ntuneric””

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *