EVALUAREA NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a II‑a. SCRIS-CITIT MATEMATICĂ.

15,00 lei

An apariție

Colecție

Format

Nr. pagini

în stoc

Descriere

Lucrarea de faţă, EVALUAREA NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI A II-A, este un auxiliar didactic,
un instrument util cadrului didactic, dar mai ales elevului, fiind parte componentă a unui
grupaj de lucrări alcătuite coerent, sprijinindu-se pe recomandările Ministerului Educaţiei Naţionale
cuprinse în programele de învăţământ şi pe metodologiile didactice diseminate în cadrul inspectoratelor şcolare şi cercurilor pedagogice, la care s-au adăugat experienţa şi competenţa autoarei.
Auxiliarul are următoarea structură: 10 TESTE a câte 11 itemi – CITIT (Comunicare în Limba Română),
10 TESTE a câte 2 itemi – SCRIS (Comunicare în Limba Română) şi 10 TESTE  a câte 12 itemi (Matematică)
şi RĂSPUNSURI, testele vizând evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise, evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite şi evaluarea competenţelor de matematică.
În alcătuirea suitei de publicaţii EVALUĂRI NAŢIONALE, s-a avut în vedere şi asimilarea experienţei europene, prin consultarea unor lucrări similare utilizate în Franţa, Anglia, Germania şi Ţările nordice.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „EVALUAREA NAŢIONALĂ LA FINALUL CLASEI a II‑a. SCRIS-CITIT MATEMATICĂ.”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *