Comunicarea non-verbală. Mijloc de redobândire a stării de autenticitate – Adelina Ioniţă

56,00 lei

Autor: Categorie:
An apariție

Format

Nr. pagini

Cod ISBN

978-606-057-056-1

în stoc

Descriere

Interesul pentru filosofia umanistă, cea care pune în epicentrul preocupărilor omul și valorile sale, a cunoscut o ascensiune încă din perioada Antichității. Filosofi precum Aristotel, Cicero, Galwey sau Socrate au abordat în discursurile lor oratorice problematica moralității universale prin care omul reprezintă în unanimitate valoarea supremă prezentat ca scop în sine și nu ca mijloc, cu accent pe simbolistica limbajului non-verbal. Discursurile publice pe care marii gânditori le prezentau maselor doreau să le insufle oamenilor filosofia de a trăi bine prin promovarea acelor doctrine și perspective asupra vieții care se subordonează principiului moralității. Încă din perioada Antichității, filosofii erau preocupați că societatea îi va corupe pe oameni și îi va încuraja să adopte o atitudine superficială în legătură cu aspectele legate de lume și viață în general, un fel de duplicare de la propriile necesități ale ființei umane. Îngrijorarea filosofilor nu a fost nefondată, astfel că tot mai multe persoane au deprins un „reflex” de a reacționa la stimulul din exterior așa cum și-ar dori societatea să acționeze din teama de a nu fi exclus din comunitate și nicidecum așa cum persoanele și-ar dori să se manifeste. În mod indubitabil, constrângerile au un aport în limitarea inițierii unor compoartamente în spațiul public. Perioada copilăriei evocă cel mai evident tendința adulților de a le obstrucționa manifestarea emoțiilor celor mici prin remarci de tipul: „nu mai plânge”, „nu este bine să plângi în public”, „se uită oamenii la noi dacă plângi”, „mă faci de râs”, „nu mai râde așa de tare”, etc. Râsul și plânsul sunt mijloacele prin intermediul cărora ființa umană se exteriorizează pentru a descărca o cantitate enormă de energie ce s-a acumulat în timp, și continuă să se manifeste pe parcursul a câtorva minute, iar înfrânarea lor presupune o amplificare a tensiunii deja existente. Fiind considerate răspunsuri spontane la o situație dată, ele pot fi înfrânate cu greu, uneori imposibil de evitat. La vârsta adultă, micul adolescent devenit adult, a asimiliat deja informația din perioada copilăriei cum că este rușinos ca cei din jur să îi observe momentul de vulnerabilitate, și în acest fel amână manifestarea dorinței tot mai pregnante de a se descărca prin plâns de tensiunea acumulată. Treptat, pe lângă această cantitate masivă de energie se adaugă nemulțumirile de la locul de muncă, legate de stima sau încrederea în sine, apar diverse complexe de inferioritate, presiunea socială de a nu se îndatora statului și multe evenimente de viață cu factor mare de stres pentru subiect, care în mod inevitabil îl vor direcționa pe acesta către o stare de degradare sau către acțiuni cu factor periculos pentru propria viață. Percepția eronată asupra vieții îl debusolează pe individ pentru că i-a fost întărită ideea din copilărie „să nu se bucure”, atunci când  evenimentul semnificativ ar trebui să genereze o stare de entuziasm și să nu plângă atunci când se simte neîndreptățit pentru că va fi sancționat de către ceilalți.  Astfel că, atât evenimentele minore, cât și cele majore din viața persoanei sunt trăite liniar de către subiect, iar motivația și sensul vieții își pierd din importanță. Înfrânarea emoțiilor alimentează distanțarea omului de ceea ce îl face uman, sufletul.

În celebra capodoperă Émile, Jean-Jacques Rousseau tratează problematica educației din perspectiva a trei direcții de analiză pe care le clasifică în: educația oamenilor, educația lucrului și educația naturii copilului. Spre deosebire de celelalte forme de educație, cea a oamenilor este singura formă de educație prin intermediul căreia omul poate fi modelat comportamental și în același timp, cea în care excelează deținând controlul absolut. Dar, cu toate aceste mențiuni, educația dată de la natură este cea mai prețioasă dintre cele trei enunțate de Rousseau pentru că ființa umană nu deține puterea de a interveni în acest proces. Educația de la natură din perspectiva filosofului francez încearcă să le ofere oamenilor o altfel de perspectivă asupra vieții în care nu există limitări. Acest tip de natură face referire la ceea ce poate fi denumită esența omului, la totalitatea sentimentelor, a afectelor, trăirilor, dar tumultul interior este și cel care îl ajută pe om să devină uman. Aristotel îi atribuia ființei umane apelativul de animal social, și numai în momentul în care aceasta acordă o igienă atentă sufletului poate scăpa de eticheta pe care filosofii i-au acordat-o încă din Antichitate. Lipsa unei ierarhii proprii de valori și dorința pregnantă a ființei umane de a fi în conformitate cu aspirațiile induse de societate încurajează distanțarea de ceea ce o face umană, fapt ce conduce inevitabil la alterarea educației izvorâte din natura umană. Constrângerile sociale de a îndeplini anumite standarde până la împlinirea unei anumite vârste (studii superioare, să dețină un imobil, să ocupe o poziție înaltă în cadrul unei companii de top, etc) îl conduc pe subiect către autodistrugere dacă realizează că nu deține resurse suficiente pentru a satisface aceste cerințe. Paradoxal, multe dintre valorile pe care societatea le promovează nu sunt și cele care îl ghidează pe om pe tot parcursul vieții sale. În cazul acesta se impune o prioritizare a propriilor valori, cât și o reconsiderare a acestora pentru ca finalmente răspunsul la întrebarea „cine sunt, eu?” să nu mai fie atât de greu de definit. Deseori răspunsul la acestă întrebare este raportat la modalitatea prin care omul este perceput de societate sau la rolurile asumate: „un băiat/o fată, educator/instalator, mamă/fiică” și prea puțin se insistă pe afecte și pe propriile realizări: „sunt empatic, sunt indispus în momentul de față, sunt corect, sunt luptător, etc”. Defectele și calitățile sunt cele care evidențiază personalitatea ființei umane, asumate acestea o pot ajuta să fructifice anumite calități și să își accepte acele minusuri. Doctrina pe baza căreia s-a fundamentat scepticismul filosofic pleca de la premisa potrivit căreia nu există nici frumosul, nici urâtul, nici dreptatea, nici nedreptatea pentru că toate aceste subiecte sunt idei ce se subordonează principiului relativității. Scepticismul pironian se subordonează principiului suspendării judecății de valoare pentru că nimic „nu-i mai mult un lucru decât altul”. Principiul judecății de valoare presupune cu precădere o expunere în care totalitatea obiectelor sunt comparate pe baza unui criteriu bine stabilit, fie acestea convenții, prejudecăți sau tradiții. Filosofii atrăgeau atenția asupra acestei capcane, dacă obiectele pot fi comparate între ele pornind de la un criteriu, în cazul oamenilor acest lucru trebuie să se subordoneze acelorași cerințe. Persoanele ar trebui să crească și să se dezvolte exact în același mediu, să dețină exact aceleași resurse, abilități, trăsături caracteriale și să urmărească același parcurs socio-profesional, iar acest fapt este imposibil de realizat.

Efectele rezultate în urma acțiunilor oamenilor sunt cele care indică cel mai evident de ce ființa umană este tot mai nefericită și nemulțumită de evoluția parcursului său. În cadrul unei secțiunii viitoare dedicate efectelor scontate ca urmare a distanțării omului de natura umană, vor fi prezentate succint repercusiunile pe care nemulțumirea de sine le poate avea asupra climatului mental, prin instalarea unor disfuncții și tulburări ale conduitei alimentare, o scădere drastică a calității somnului, etc.

Componenta non-verbală este mijlocul prin intermediul căruia comportamentul uman poate fi observat în starea sa autentică. Limbajul non-verbal este reflexia sufletului redată fidel printr-un set de gesturi și ticuri gestuale, cât și o modalitate prin care omul poate fi descoperit așa cum este el. O atenție mai mare asupra gesturilor îl poate ajuta pe interlocutor să își contureze o imagine mai realistă asupra persoanei cu care discută, îi poate contracara viitoarele mișcări, se poate confesa sau se poate distanța de aceasta. Din acestă perspectivă, comunicarea non-verbală este cea mai facilă metodă de analiză a conduitei umane,  prin care oamenii pot fi descoperiți așa cum sunt ei, într-un cadru natural. Conștientizarea simbolisticii gesturilor în funcție de contextul în care se realizează îl poate încuraja pe interlocutor să se manifeste autentic sau nu. Comunicarea non-verbală este o modalitate facilă, prin care societatea poate fi educată să vadă ceea ce oamenii din diferite motive nu reușesc să exprime verbal.

Momentul în care ființa umană își va accepta sentimentele indiferent de natura lor, va fi și momentul în care aceasta va reuși să aducă o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. În cazul persoanelor care și-au interiorizat defectele (gradul de suportabilitate, lipsa abilităților într-un anumit domeniu, carențele, resursele, etc) acestea sunt cele care și-au conturat o imagine realistă cu privire la propriile expectanțe și resurse de a face față situațiilor generatoare de stres, comparativ cu persoanele care au creionată o imagine distorsionată în raport cu propriile resurse. Un stil de viață fundamentat pe o autoevaluare obiectivă îl ajută pe subiect să își restabilească echilibrul în viață, să evite stresul, depresia, anxietatea, diverse disfuncționalități sau tulburări degenerative. Exteriorizarea emoțiilor prin utilizarea cu mai multă încredere a gesticii, este primul pas spre o viață cu mai puține nemulțumiri și griji. În fond, emoțiile sunt cele care îi oferă ființei umane un plus de valoare.

Lucrarea de față își are originea în preocupările dezbătute de către marii filosofi și gânditori asupra conceptului de natură umană și a tiparului comportamental pe care ființa umană ar trebui să îl adopte pentru a fi acceptată social. În concordanță cu tendințele actuale impuse de societate, se impune revizuirea anumitor considerente ce pot periclita starea generală de bine a individului. „Reminescența” ca urmare a disproporționalității dintre nevoile reale ale individului și dorința societății ca membrii ei să se conformeze constrângerilor sociale, se pare că ar fi principala problematică ce se impune a fi analizată în cadrul acestui volum.

Într-un prim capitol, autorul face o incursiune asupra specificului comunicării non-verbale și al decodificării mesajului identificat în anumite contexte sociale date, cu scopul de a evidenția o natură umană ce nu poate fi distorsionată sau obstrucționată după bunul plac al indivizilor.

Comunicarea non-verbală realmente poate fi clasificată ca fiind prima natură umană. Afirmație ce pleacă de la presupoziția că acest tip de comunicare este în unanimitate înnăscută și oricât de mult ar dori omul să schimbe acest fapt, este cu certitudine imposibil. Limbajul non-verbal este cel care îl ajută pe individ să își revizuiască comportamentul, să cântărească deciziile, să își selecționeze acele piese de puzzle care îi vor facilita adaptabilitatea la anumite contexte sociale.

Capitolul I, Repere teoretice ale conceptului de comunicare non-verbală și analiza gestuală dorește să puncteze o serie de elemente specifice limbajului non-verbal, cu referiri multiple către noi domenii de cercetare și investigare, precum știința figurii și morfopsihologie.

Evident, lucrarea de față nu dorește o prezentare complexă a întregului concept de comunicare gestuală, ci punctează acele elemente din spectrumul comunicării non-verbale care contribuie într-o mare măsură la încurajarea ființei umane de a se comporta natural, așa cum însăși natura a învățat-o. Cadrul discuției va fi orientat preponderent pe introducerea cititorului în spectrumul limbajului non-verbal și a simbolurilor ce stau la baza interpretării adecvate a anumitor conduite, atitudini sau stereotipuri. Respectarea limitelor ce țin de teritoriul și distanța personală pot facilita adeziunea persoanelor la un anumit grup social, modalitate prin intermediul căreia pot să stabilească relații solide bazate pe încredere și respect, iar acestea sunt câteva atuuri ce vor fi punctate în cadrul acestui prim capitol.

Volumul de față se dorește a fi o lucrare științifică, motiv pentru care se impune introducerea unui capitol destinat aprofundării conceptului de natură umană, analizat din perspective filosofice. Este omul, cu certitudine, un animal social sau este mai degrabă o presupoziție menită să îi scuze devierile sale comportamentale? Acesta este o primă întrebare de la care pleacă apronfundarea acestei tematici.

În Capitolul II, Teorii asupra naturii umane, sunt analizate 12 perspective tranșante asupra naturii umane din domenii vaste: religie, filosofie, psihanaliză, pedagogie și neuroștiințe. Reprezentanții de seamă ai acestor domenii sunt: Sf. Augustus și Sf. Anselm, Confucius și Tao, Platon, Aristotel, Immanuel Kant, Karl Marx, Sigmund Freud, Jean-Paul Sartre, Charles Darwin Jean-Jacques Rousseau, Antonio Damasio, David Eagleman (și mulți alți cercetători din domeniul neuroștiințelor).

În cadrul fiecărei secțiuni dedicate analizei conceptului de natură umană, sunt identificate și efectele scontate ca urmare a distanțării ființei umane de natura umană.

În cadrul volumului II, Efecte scontate ca urmare a distanțării omului de natura umană accentul se va pune pe implicațiile pe care componenta non-verbală o are în acest proces. Ființa umană crește și se dezvoltă din punct de vedere fizic și cognitiv, dar odată cu parcurgerea stadiilor specifice de dezvoltare a personalității, aceasta descoperă că drumul până la atingerea scopului final este presărat cu obstacole. Interesant de observant ar fi prin ce transformări este nevoită să treacă ființa umană. Cât de departe este dispus omul să meargă pentru a-și atinge obiectivul mult visat?       În cadrul secțiunii destinate factorilor psihologici și de personalitate, se vor observa cum totalitatea celorlalte componente abordate sunt influențate în mod direct de stările afective ale subiectului. Un climat general pozitiv înfluențează starea de sănătate a unei persoane, la fel cum o atitudine pesimistă asupra vieții generează o serie de reacții în lanț ce produc în mod inevitabil, apariția diferitelor afecțiuni.

Adelina Ioniţă

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Comunicarea non-verbală. Mijloc de redobândire a stării de autenticitate – Adelina Ioniţă”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *